Despre cocalari si rusine

1. Foarte buna campania anti-mitocanie a Radio Guerrilla (pe youtube aici si aici), cu un mare sambure de adevar la mijloc: sunt cam multi cocalari si pitzipoance in tara asta.

2. Apropo de cocalari, se pare ca Gigi oierul a fost arestat din nou. Iarasi circ, iar au gresit procurorii si au instrumentat gresit cazul ? Daca da, atunci si eu sunt niste paparude… iar tara e plin de circari – incepand cu seful ei .

3. Cocalarul Pitzurca, plin de tupeu si lipsit de rusine… si echipa de petarde care a explodat si la noi si in Austria. Noi suntem obisnuiti cu ele, ca asta ne e educatia, dar austriecii cred ca s-au speriat un pic… Mi-am adus aminte dupa aceste doua meciuri si comportamentul de dambovitean al lui Piturca de articolul excelent scris de CTP in Gandul dupa meciul cu Lituania, intitulat Nemuritoarea nerusinare si pecare il recomand tuturor celor saturati de mitocanii patriei.

4. Daca tot suntem in plin proces de globalizare, nu ar fi mai simplu totusi sa ne promovam tara ca un ideal pentru toti cocalarii din restul lumii, gen: “Daca esti taranoi, vino in paradisul cocalarilor – Romania” ? Pana la urma, cred ca intr-adevar in tara asta oamenii cu bun-simt sunt inadaptatii societatii, devinind in acest fel atipici, anormali.

Mai jos cateva fragmente din editorialul lui CTP:

Spre deosebire de ură sau iubire, care nu se învaţă, se trăiesc, ruşinea este un sentiment indus social. Când imensa majoritate a oamenilor din jurul tău nu obişnuiesc să-şi facă nevoile pe stradă, e posibil să-ţi fie ruşine s-o faci tu. Când un bătrân amărât te întreabă cât e ceasul, dacă trăieşti într-o lume cât de cât civilizată, îţi va fi ruşine să-i răspunzi: „La ce-ţi mai trebuie ceas, nu te-a găsit moartea p-acasă?” Dacă nu, nu.

Cum spuneam, ruşinea este un sentiment indus de atmosfera din jur. Ea presupune o tulburare interioară, recunoaşterea răului şi asumarea ispăşirii, fără de care nu-ţi mai poţi găsi liniştea. N-am zărit aşa ceva pe faţa nici unuia dintre cei implicaţi în înfrângerea de sâmbătă seara. N-am citit în ochii nimănui „Îmi vine să intru în pământ”. Articolele dure de azi vor fi considerate „răutăcisme” ale jigodiilor din presă care nu ştiu ce înseamnă să dai cu piciorul într-o minge. Ce s-a întâmplat? Ei, s-a greşit. Cine plăteşte? Noi, nu.

Dar e de mirare aşa ceva, azi, în România? Într-o ţară în care, în aproape două decenii de viaţă publică liberă, nimeni n-a fost judecat pentru ce-a furat, nimeni n-a plătit pentru ce-a făptuit, toţi te prostesc în faţă şi se jură că nu sunt vinovaţi de nimic, mai poate fi vorba de pasărea exotică şi firavă a ruşinii?

În popoarele mari ale acestei lumi, ruşinea putea să ducă la sinucidere. Pe la noi, tupeul te face aproape nemuritor.