Asfaltul care a cedat in Bucuresti – un motiv de bucurie pentru mine

La capitolul “Traim in Romania si asta ne ocupa toate zilele”, am avut astazi doua placeri, cauzate de o scurta stire si un filmulet din Bucuresti-ul nostru cel de toate zilele (disponbil aici: http://www.videonews.ro/action/viewvideo/24423/Dimitrie-Racovita-strada-care-inghite-masini/):

1. Sa ma amuz de seriozitatea si capacitatea romanului de a face, pana si lucrurile simple, scump si prost. Deci o strada a cedat pentru ca a stat o masina de teren pe ea (f tare!), dar cand te uiti prin gaura observi ca este vorba de un strat foarte subtire care se afla sub asfalt (nu cred ca era din fibra de carbon ca sa fie subtire si rezistent), iar muncitorul care doreste sa remedieze situatia vrea sa astupe groapa astfel formata astfel “spune-el sa aduca niste nisip” (f tare!). Totusi, este de remarcat ca strada era proaspat reconditionata (banuiesc ca este vorba numai despre aspectul extern – un fel de operatie estetica atat de specifica Dambovitei).

2. Bucuria si mai mare a fost sa-l recunosc pentru 2 secunde in filmulet pe unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am cunoscut si care m-au “crescut” la finalul liceului si caruia ii datorez apetitul meu pentru fizica din primii ani de facultate  (si pe care il salut pe aceasta ocazie, desi probabil nu o sa vada niciodata aceasta pagina). Revederea unor astfel de oameni imi da un pic de forta pentru a merge inainte, indiferent de porcariile care se intampla in jur.

Education and mind in the knowledge age – Quotes

Citind cateva capitole din Education and mind in the knowledge age (de Carl Bereiter), am gasit cateva lucruri foarte utile pentru orice profesor / student / learner in general. In capitolul pe care il citesc acum am gasit cateva informatii de utilitate generala, nefiind foarte domain-specific si usor de inteles de oricine, pe care m-am gandit sa le impartasesc aici . Partea interesanta este ca lucrurile astea nu le-am intalnit in cursurile de pedagogie, poate si din cauza faptului ca acestea prezinta niste teorii destul de invechite :P.

Schools are often called on to teach something new: environmental
issues, diet, antiracism, drugs, street survival skills, Afro-American
history, computer literacy, phonics (what is old sometimes becomes
new again), problem solving—the list grows endlessly. Yet schools
manage to incorporate this endless stream of new requirements
without disintegrating. How do they do it? As I make it out, they do
this by relying on a standard set of reductive moves that convert the
new challenge into something they already have the tools to handle.
These three reductive moves are so heavily relied on that it is not altogether
fanciful to call them the pillars of conventional pedagogy.
They are:

• reduction to subject matter,
• reduction to activities, and
• reduction to self-expression.

Reduction to activities is perhaps unavoidable in schools.
Teachers have to see to it that some kind of activity is going on all the
time, and it cannot always be well calculated to achieve a learning
objective. So every teacher relies on a repertoire of activities to fill up
a space of time in a way that conforms in a general way to what is
supposed to go on in school. I have never seen an exception, even in
the most no-nonsense of school programs. In their proper place, activities,
subject matter, and self-expression are all legitimate. What
has happened, however, is that reductive practices have become elevated
to pedagogical virtues. Reduction to activities becomes
hands-on or project-based learning. Reduction to subject matter becomes
direct instruction or back-to-basics. Reduction to self-expres-
sion becomes “reader response theory” and “process writing.” As a
result, reductive practices are hidden behind respectable principles,
and the principles themselves become degraded.

Frustrare pe tren cu CFR-ul – Bucuresti-Cluj jumatate de zi

Pe principiul “hai sa ne plimbam si prin tara”, mi-am luat un week-end liber ca sa merg pana la Cluj – destinatie trecuta de mult pe lista de “to do”-uri, mai ales pentru persoanele cu care trebuia sa ma vad acolo. Asadar, joi seara, ma indrept spre Gara de Nord destul de frant dupa o zi (si o intreaga saptamana) foarte obositoare, dar vesel ca am reusit in cele din urma sa-mi fac timp liber si sa fug pana la Cluj. Trenul de noapte intre Bucuresti si Cluj pleca la aproximativ 20:30, dar din cauza faptului ca venea de la Constanta a intarziat circa o ora. Un inceput extraordinar pentru o calatorie lunga care a continuat exact in acelasi ritm – la fiecare 5 ore de mers conform programului, trenul intarzia aproximativ o ora.  Functionarele de la ghiseu mi-au spus ca asa este vara, se incalzesc sinele foarte tare si se merge mai incet, inclusiv noaptea.

Drept urmare, am ajuns la Cluj in jur de ora 8, in loc de 5:30, dupa circa 11 ore de stat in tren la clasa a doua pe niste scaune foarte incomode, desi vagonul era modernizat si arata suficient de bine in rest. Pe tot parcursul drumului am transmis injuraturi, precum si alte urari de bine la adresa CFR-ului, Ministerului de Transporturi, Ministrului de resort (stimatului domn Radu Berceanu, pentru care am o sincera si profunda adminatie pentru minunata activitate de parlamentar si ministru de succes din Romania), politicienilor in general si altor personalitati . Am tot facut comparatia cu Slovacia unde am circulat cu un tren care desi era mult mai derapanat (vagoanele erau tot in starea de acum 20 de ani probabil), dar care nu a intarziat un minut intre Bratislava si Zilina.

Cum intre Bucuresti si Cluj sunt un pic sub 500 de kilometri, se trage usor concluzia ca in Romania secolului 21 se circula cu aproximativ 45 km /ora in medie pe calea ferata. Superb!

Spre norocul meu, la intoarcere am apelat la o cuseta de 4 locuri unde am dormit destul de bine cam tot drumul – de data aceasta trenul a intarziat numai o ora si un pic, iar vagonul-cuseta arata chiar foarte bine. Totusi, este pacat ca toate trenurile intarzie si nici macar nu este anuntat acest lucru. Sunt curios cine a mers pe o distanta mai lunga cu trenul si nu a intarziat in ultimul an. Degeaba aveam vagoane modernizate, daca sinele sunt mai proaste decat pe vremea lui Ceasca, iar trenurile fac mai mult decat acum 20 de ani. Eu tin sa le multumesc pentru aceste realizari minunate de a merge din ce in ce mai incet cu trenul fostilor si actualilor ministrii ai transporturilor dintre care ii amintesc pe Traian Basescu, Miron Mitrea, Ludovic Ordan si Radu Berceanu – niste personaje foarte importante din scena noastra politica, din toate partidele politice… in plus, ii multumesc si dlui Nicolaiciuc, un alt personaj cheie in viata actuala a CFR-ului.

Motto: “Trenul intarziat ****** soseste in statie la linia una…”

De ce in Romania toate treburile ies asa?

Pornim de aici: http://www.gandul.info/news/cum-au-zapacit-transporturile-metroul.html?3927;4620518. Deci, ne-am hotarat ca avem probleme cu metroul si vrem sa imbunatatim lucrurile. Cum se intampla in Romania: vine seful si decide ca lucrurile trebuie schimbate, face un plan de afaceri si un studiu de fezabilitate si decide ca problema majora sta in numele a x statii care trebuie schimbate, urgent ca sa rezolvam problema si sa fie cetateanul multumit, motiv pentru care se da ordinul si se pune ideea in aplicare, asta cu mare tam-tam si stiri pe la toate televiziunile si articole in toate ziarele, insa se pare ca planul de actiune nu corespunde cu studiul si cu celelalte documente sau acestea din urma au fost scrise prost intrucat nu prevad ca si afisele din metrou sa fie schimbate sau conductorii sa primeasca dispozitii sa foloseasca numele noi ale statiilor.

Si aici am vorbit de schimbarea numelor a x statii de metrou – nici asta nu suntem in stare sa facem corect. Va dati seama ce manageri buni are statul nostru daca nici o schimbare de nume de statii nu este facut cu cap si coada ? D’apoi scoli, universitati, spitale, strazi, poduri, cale ferata – chestiile astea se fac si mai greu si trebuie sa fii mult mai atent la ele, chiar daca nu le faci tu, ci contractorul… Mai e mult pana departe, momentan suntem aici!

Concluzia: Romania are nevoie urgenta de manageri buni, muncitori si responsabili, ca altfel e vai de capul nostru.

PS. Scris pe fuga si la o ora tarzie. Rog a se scuza eventualele typos si alte greseli de scriere…

Investitiile statului roman

Pornim de la un exemplu din domeniul IT&C pe care l-am citit saptamana aceasta, desi sunt multe altele similare in diverse domenii: “Statul a cheltuit haotic a miliard de euro pe solutiile IT&C” (sursa: ZF). Sunt ferm convins ca aceasta suma este mai mica decat ce s-a cheltuit in mod real, in toate institutiile publice. Pe de alta pate, suma nu este mare pentru investitii in IT, numai ca rezultatele sunt invizibile. Fiecare institutie a facut investitiile in mod haotic, cu planuri si obiective proaste sau inexistente, adica ineficient pentru buget si utilizatori. Nu avem sisteme informatice interconectate, nu avem portaluri online sau sisteme informatice ale institutiilor publice capabile sa reduca birocratia si cozile de la ghisee.

Acelasi lucru se intampla cu majoritatea investitiilor statului facute in ultimii 20 de ani: banii sunt putini, dar ei sunt cheltuiti prost, proiectele care exista nu sunt de anvergura, ci de suprafata (proiecte gen forma fara fond), nu stim sau nu vrem sa invatam nici macar din lectiile celorlalte state mai avansate care au trecut prin situatii similare. Tot timpul am zis ca principala mea grija este faptul ca si putinele fonduri europene pe care Romania le va accesa, vor fi cheltuite in aceeasi maniera ca si pana acum.

Fiind in Slovacia saptamana trecuta, am fost destul de nemultumit de calatoria cu trenul, care este la nivelul Romaniei. In schimb, din ce am vazut si auzit infrastructura rutiera este foarte buna si au construite autostrazi care sunt destul de bune (un austriac spunea ca autostrazile slovace sunt mai bune decat cele austriece), iar centrul Bratislavei arata impecabil si am ramas uimit. Din punctul meu de vedere, asta inseamna sa derulezi proiecte care urmaresc scopuri comune si care au o finalitate clara… Alegi un domeniu important si te axezi pe el pentru a-l imbunatati cat mai mult.

Cum modifici un PDF?

Fara Adobe Professional Touchup tool ?

Simplu… instalezi Nitro PDF Professional si gata. Din pacate, costa 100$, dar pe site ofera si niste tool-uri gratis. Mi s-a parut un soft foarte dragut si simplu de folosit, desi meniul seamana cu cel al Office 2007, cu care inca nu m-am obisnuit.

In orice caz, inainte de asta am instalat ‘Free Trial’-ul mult mai piperatului Enfocus Pitstop Extreme (2500 Euro), care m-a surprins prin lipsa de calitati si prin mesajul de eroare care a aparut la fix 2 minute si 5 click-uri dupa ce l-am deschis prima oara.

Asadar, Nitro-ul il pastrez si poate gasesc o licenta pe undeva, iar Enfocus-ul l-am ras deja de pe hard.