Prima saptamana de facultate

Indiferent de ce parte a catedrei te-ai afla, prima saptamana de scoala este intotdeauna diferita fata de celelalte. Toata lumea este zambitoare, destul de odihnita, sala este plina, iar lucruri discutate sunt destul de simple si studentii sunt dornici sa afle cat mai multe lucruri.

Acest entuziasm din prima saptamana mi se pare intotdeauna ca iti da o energie pozitiva, desi stiu ca se va termina la un moment dat. De multe ori, din pacate, aceasta energie pozitiva se termina chiar de la primele 1-2 cursuri pentru ca energia si dorinta studentilor de a invata, cunoste si de a pune intrebari se izbeste de un zid creat cateodata neintentionat, dar de multe ori intentionat de catre profesori.

Am identificat doua cauze primare pentru aceasta departare a profesorilor de catre studenti. Prima tine de societatea noastra, unde respectul cumva se manifesta prin faptul ca tinerii sunt obisnuiti sa taca si sa asculte tot ce spun cei mai in varsta, mai ales “figurile de autoritate”, unde intra si profesorii. Personal, mie acesta mi se pare un respect fals.

Al doilea motiv tine de o distantare fortata de catre unii profesori care doresc sa se ridice singuri pe un piedestal si care refuza dialogul pentru ca, de multe ori, aceste discutii cu studentii te scot din modul de predare obisnuit, apar intrebari incomode, trebuie sa gandesti diferit de fiecare data si sa gasesti explicatiile cele mai potrivite pentru multe intrebari primite si pentru a intelege cat mai multi studenti. Este mult mai simplu sa refuzi intrebarile si dialogul. In felul acesta, profesorul tine lectia pe care o stie si pe care probabil o tine de o gramada de ani la fel, fara a fi deranjat de studentii din sala cu intrebari, discutii, etc.

Si, astfel, incet-incet, entuziasumul se pierde, sala se goleste, iar figurile studentilor ramasi in sala ori se ascund in spatele ecranelor de laptop sautelefon, ori aung sa viseze la sfarsitul orelor si la viata de dupa facultate.

Desigur ca constientizez ca nu acestea sunt singurele motive pentru care entuziasmul dispare, iar prezenta la cursuri scade. Pe masura ce cursul avanseaza, conceptele devin din ce in ce mai complexe, iar temele din ce in ce mai multe. Iar o parte dintre studenti ajung sa renunte la anumite ore pentru activitati scolare (de ex. teme) sau extrascolare (de ex. somn sau iesit in oras ocazional) sau pentru ca materia devine mult prea complicata si desi profesorul isi da interesul, ei nu mai inteleg suficient incat sa li se para ca merita efortul (sau considera ca materia respectiva nu va fi folosita la maxim in viitor pentru a justifica efortul?)

In orice caz, suntem la inceput de semestru, asa ca nu pot decat sa ma bucur de entuziasmul primei saptamani si sa va urez multa bafta si sa va bucurati/profitati de un an nou de facultate!

Romanisme: nerespectarea regulilor

sm9-6402

Probabil ca suntem unul dintre popoarele care isi face reguli si legi doar pentru a se bucura ca acestea exista pe hartie. Sigur ca sunt si alte popoate unde regulile si legile nu sunt respectate, dar probabil nu intr-un numar atat de mare ca la noi. Asta si pentru ca suntem o tara care doreste a fi occidentala, dar care are un temperament si o educatie inca destul de orientale.

Astfel, cu regulile si legile scrise, vrand-nevrand, incepem sa intram in rand cu lumea civilizata, mai ales de cand suntem o tara “europeana” cu acte in regula si deci suntem impinsi din spate sa ne aliniem la normele UE. Insa cu punerea lor in practica avem probleme majore, care eu cred ca au consecinte negative asupra intregii socientatii. Mai bine am fi fara acele reguli si legi care sunt incalcate de foarte multa lume. Lucruri similare se intampla si in alte tari comuniste care acum au luat calea democratiei, dar probabil doar Bulgaria se poate mandri cu atat de multe reguli si legi nerespectate ca Romania.

Problema majora este la nivel de perceptie si educatie a tinerilor. Acestia observa ca nu se respecta multe reguli si ca institutiile de multe ori zambesc cand observa nerespectarea regulilor. Iar lucrurile ajung sa mearga mai departe, pana  la hotii si magarii mai mari sau mai mici. Iar pana la urma este normal (este o consecinta directa) ca intr-o tara unde aproape nimeni nu respecta regulile si legile marunte, nici politicienii sa nu respecte legile si sa fie corupti. Mi se pare ca aceste lucruri merg mana in mana si tin foarte mult de simt civic, educatie, cultura si civilizatie in general.

Acest lucru este cel mai vizibil in circulatie, unde se incalca des regulamentul rutier, dar in punctele mai putin “grave” sa zicem. Nu respectam pe unde si cand traversam strada, unde parcam masina, blocam intersectiile, etc. Iar politistii de multe ori aproape ca ii scuza pe cei care fac asta pentru ca nu sunt locuri suficiente de parcare, este aglomerat, etc.

In institutiile publice, in multe locuri, inca se fumeaza. Acest lucru se intampla si in unele universitati, unde inca fumeaza chiar si unii profesori si alti angajati. De multe ori scuza este ca ei asa au facut intotdeauna, ca oricum sunt platiti prost, ca si altii fac la fel, etc.

Regulamentele academice si ele sunt mai mult sau mai putin respectate si intotdeauna se gasesc mici scapari in ele: poti promova anul cu un numar mai mic de PC (in functie de cate aproba conducerea), poti rezolva una-alta la secretariat, etc. Mai mult, cercetatorii si doctoranzii plagiaza aparent fara nici o problema, ca si cum nu ar fi nici o problema majora mai ales ca premierul Victor Ponta a facut asta cu un sfert din teza.

Partea mai nasoala este ca unele reguli sunt puse stiind ca vor fi incalcate, iar asta mi se pare cea mai proasta decizie, pentru ca educi prost pe toata lumea. Cei care le vor respecta se vor simti (in timp) cretini (si, de ce nu, frustrati), iar cei care nu le vor respecta devin destepti, “smecheri”. Practic, cred ca asta ar putea sumariza evolutia societatii romanesti din ultimii 20+ ani: un grup de smecheri care nu respecta mai nimic, un grup mare de mijloc care incalca doar din cand in cand si fraierii care de multe ori au ales sa plece din tara, pentru ca ei oricum respectau regulile si ajungeau la capatul rabdarii cand vedeau primele 2 categorii.

Eu unul am propus tot timpul reguli si legi mai putine, dar care sa fie respectate. Sa avem termene realiste care sa fie aplicate, iar regulile sa nu se schimbe din 2 in 2 zile si sa se aplice unitar. Probabil ca mai avem mult pana departe, dar poate ar trebui sa ne gandim de 2 ori inainte sa incalcam o regula pentru ca in felul acesta dam exemple proaste celor mai tineri. Imi aduc aminte si acum dezaprobarea unei batranici germane cand m-a vazut traversand pe rosu o strada aflata in lucru (deci pe care nu se circula practic), in timp ce ea si nepotelul de 4-5 ani asteptau sa se faca verde. In acelasi timp, eu ma gandeam ca regulile trebuie totusi incalcate din cand in cand… ca doar asa e normal🙂.

La final, trebuie sa recunosc ca nici eu nu respect toate regulile, in special pentru ca urmez exemplul (prost al) societatii in care traiesc si nu imi place sa fiu chiar cel mai “fraier”. Dar, cel putin, constientizez asta si imi pare rau (cateodata) si sper ca copiii mei sa prinda vremuri un pic mai bune.

Sursa imaginii: http://www.gandul.info/stiri/imaginile-nesimtirii-parcarea-de-la-universitate-a-costat-12-milioane-de-euro-ca-sa-decongestioneze-trotuarele-din-centru-10542540

Cateva lucruri mai putin stiute despre participarea profilor la AWG

Un preambul pentru AWG v6. Distractie placuta in week-end!

  1. Echipa de la USO a promis ca va castiga toate concursurile fara sa foloseasca mouse-ul. Nu esti un utilizator serios daca nu poti juca CS in linia de comanda a fost auzit spunand unul din titularii de curs.
  2. Razvan Rughinis este liderul echipei de Starcraft a profilor. Stilul sau pacifist il face sa reziste cel mai mult in joc. Recordul sau de aproape 12 minute s-a finalizat cu durerosul strigat “Nuuuu, mai aveam putin si iesea battlecruiserul”
  3. Razvan Deaconescu este considerat marea speranta a echipei de Starcraft. Mare fan al zergilor, prefera mutele din Starcraft 1. Credem ca acest lucru se datoreaza numelui, RD nedorind nici in joc elemente care sa vorbeasca mai mult decat el.
  4. Vlad Posea a aparat onoarea profilor la Fifa reusind performanta de a inscrie 1 gol in 3 meciuri. Adversarul ghinionist avea restanta la programare. Coincidenta?
  5. Dan Tudose vine la AWG cu pistoalele de lipit. “Nu stii niciodata cand este nevoie sa lipim un tranzistor pe vreo placa de baza, de fiecare data cand vad un ecran albastru mi se umple inima de speranta”
  6. Conducerea politehnicii apare la AWG o data la 4 ani. Nu s-a stabilit daca periodicitatea este data de anul bisect sau de cel electoral.
  7. Un tanar si popular asistent a fost auzit spunand “Seara AWG este cea mai frumoasa seara din an pentru mine. Este seara cu cel mai mare numar de studente singure in cluburile din regie”
  8. In urma unui sondaj s-a constatat ca toti profii au preferat sa participe la AWG decat la Cupa Regiei la Fotbal. Motivul principal: “La AWG suntem impuscati, se arunca cu fulgere, suntem cotropiti de zergi si de hidre dar ramanem cu picioarele intacte”
  9. Daniel Rosner are interdictie de la politia rutiera de a juca NFS.  Rugam studentii sa-l supravegheze cu atentie.

 

Romanisme: drobul de sare

Dupa ceva timp in care nu am mai scris despre romanisme, aceasta saptamana m-a facut sa reiau ciclul de povesti inceput acum cateva luni. Toate discutiile aprinse despre Rosia Montana, caini vagabonzi, etc. m-au convins pana la urma sa scriu acest articol scurt la care m-am gandit mai demult.

Totul porneste de la urmatorul fragment dintr-o poveste specifica poporului roman, culeasa de Ion Creanga. Numele este irelevant,  dar din intamplare se numeste “Prostia omeneasca“, iar povestea intreaga a lui Creanga are o alta morala principala. Insa inceputul este urmatorul:

— Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!

Din punctul meu de vedere, continuarea mi se pare ca ar trebui sa fie cam asa:

  1. Se discuta o gramada despre problema, daca se poate rezolva si cum,
  2. Se fac planuri, se creaza tabere,
  3. Dar nu se intampla nimic nici cu drobul de sare, nici cu copilul.

La fel si cu Rosia Montana, cainii vagabonzi si multe alte probleme similare ale societatii, in ansmablu, sau ale diverselor comunitati locale sau familii. Pentru ca suntem un popor cu un simt practic cam tocit si care nu pare a fi capabil sa faca planuri, pe care sa le urmeze si sa le re-evalueze din cand in cand. In plus, ne place mult sa discutam in contradictoriu si sa avem fiecare cate o opinie despre orice.

Probabil asta se intampla si pentru ca avem acest amestec de latinitate si balcanism, care nu se prea potriveste cu planurile pe termen lung, cu discutiile scurte si cu actiunea.

Poate totusi vom reusi sa ne schimbam incet-incet si sa devenim mai practici. Deci, renuntam la drobul de sare, renuntam la copil, gasim un compromis sa pastram si drobul de sare si copilul, sau discutam la infinit despre asta?

Obsesia titlurilor

Suntem o tara in care titlurile sunt atat de importante, incat de multe ori titlul depaseste sau inlocuieste valoarea si experienta. Intotdeauna, am ramas siderat de obsesia noastra de a ne trece toate titlurile in fata numelui (si de a ne mandri cu ele), mai degraba decat sa ne trecem realizarile sau reusitele (si a ne mandri cu ele).

I. In general, multi profesori se supara cand nu le treci inaintea numelui titulatura completa: “Prof.(univ.)dr.(ec./ing./fiz./ing.fiz., etc.)”. Mi se pare un pic absurd, pentru ca daca esti profesor universitar, in orice tara normala, esti si doctor, iar daca esti doctor, diploma de licenta nu ar mai trebui sa fie atat de relevanta in titulatura. Insa am observat ca aceasta obsesie a titulaturii probabil o adoptam din Franta, desi chiar si acolo, lucrurile au mai evoluat in ultima perioada. Iar in State, rareori o sa vezi ca cineva isi trece in fata sau langa nume chiar toata titulatura in afara unor situatii oficiale. Insa la noi parca obsesia titulaturii este mai importanta decat valoarea ta ca profesor si cercetator.

II. Atat de multi oameni politici (dar nu numai) din Romania au vrut sa adune multe titluri. Iar cel mai ravnit dintre ele este cel de Doctor (Ph.D. http://en.wikipedia.org/wiki/Doctor_of_Philosophy). Si au facut asta prin toate mijloacele posibile, de multe ori incalcand regulile normale pentru obtinerea acestui titlu si punand chiar in derizoriu (prin anti-reclama facuta facuta peste tot in lume) munca celor care au devenit doctori pe bune in Romania. In felul acesta, avem un Parlament foarte bine reprezentat in titluri, dar destul de slab reprezentat in valoare si competenta reala intr-un anumit domeniu.

In acest fel, titlurile au ajuns sa fie afisate si folosite peste tot, iar acum vedem ca multi oameni sunt ori profesori, ori doctori, ori ambele. Sunt si alte titluri obtinute usor in Romania, de exemplu vad ca avem in tara o gramada de regi si de imparati. Eu stiu sigur ca doar titlul in sine nu conteaza foarte mult, si nu aduce nici respect, nici valoare si nici experienta. Importanta este recunoasterea, in special cea internationala, pentru ca recunoasterea locala/nationala de multe ori se bazeaza pe bluff/frauda/cardasie.

Sfatul meu este sa incercam sa renuntam un pic la forma, si sa ne concentram pe fond. Titulatura in sine, singura, nu aduce nimic in plus in majoritatea situatiilor. Iar valoarea si reusitele de multe ori fac mai mult decat toate titlurile puse in fata numelui. Doar combinatia dintre cele doua, fac ca o titulatura sa fie binemeritata si, in situatia respectiva, de multe ori persoana respectiva renunta mai usor la un titlu din nume pentru ca stie ca renumele (valoarea) primeaza in fata titlului.

Muncind in fabrica care produce pentru export

Fiind un tip curios din fire, la un moment dat m-am intrebat cum era sa muncesti pe timpul lui Ceausescu in sectiile care produceau numai (sau in mare parte) pentru export? Sa stii ca faci lucruri destul de (sau foarte) bune, dar ca nimeni din jurul tau nu va beneficia prea mult sau des de catre ele. (Ca o paranteza, si atunci din cate am auzit erau romani care aveau acces la aceste produse, iar o parte dintre ele mai ajungeau sa fie vandute si pe piata interne)

De aproape 6 luni titlul asta sta in Drafts si ma gandesc daca are sens sa scriu sau nu si daca cineva va intelege, sau daca eu voi fi in stare sa exprim ce am de spus.

Odata cu admiterea de anul acesta, am vazut ca s-au schimbat destul de mult statisticile privind concurenta pentru admiterea la facultate. Odata cu bucuria pentru faptul ca medicina si ingineria, automatica si calculatoarele in special, au reajuns sa fie interesante pentru tinerii absolventi de liceu, mi-am dat seama ca probabil majoritatea au realizat si ei ca Medicina si A&C sunt printre putinele facultati care produc absolventi care se “vand bine la export”. Iar o mare parte s-au inscris si vor urma aceste facultati, ca sa plece din tara dupa aceea. Din pacate, acest lucru se intampla de ceva timp, iar de plecat pleaca cei mai buni sau cei mai curajosi intr-o prima faza, apoi pe masura ce trece timpul, pleaca din ce in ce mai multi.

Sunt curios dupa 10 ani de zile, cati absolventi de A&C mai raman in tara. Eu as psune ca probabil undeva in jur de 50-70%. Sunt grupe bune de la Calculatoare din care mai sunt in tara 5-6 oameni la 10 ani de la terminarea facultatii. Si probabil acelasi lucru se intampla si la Medicina. S-ar putea ca aceste procente sa scada un pic in viitor, dar nu pot sa spun sigur asta intrucat depinde mult de cum va evolua industria locala.

Iar atunci ma intreb, oare cum se simt astazi muncitorii (in cazul de fata, profesorii) care produc pentru export? Personal eu nu sunt foarte suparat, desi ma simt oarecum frustrat cand stiu ca pierdem cei mai buni specialisti cu care as prefera sa mai interactionez din cand in cand ca sa invat ceva de la ei. Dar pe de alta parte, ii inteleg pentru ca in Romania inca nu avem (prea multe) firme care sa sprijine initiativa si care sa aiba planuri de dezvoltare a celor mai buni oameni (chiar daca vor pleca de la ei in urmatoarea perioada). Intr-o tara care ar vrea sa pastreze acesti specialisti, industria, universitatile si statul (din motive practice, economice, pe termen scurt daca nu avem perspectiva pe termen lung: pentru ca orice specialist ramas in tara aduce cateva zeci de mii de euro la bugetul de stat pe an) ar trebui sa faca un plan care sa le ofere oportunitatile pentru dezvoltare necesare sa ramana in tara, indiferent la ce companie, poate chiar sa infiinteze una.

In Medicina, problema este si mai complicata si nu sunt atat de priceput sa ofer solutii.

Insa cand pana si presedintele tarii declara prin 2010: “Sa nu facem o drama ca pleaca specialistii (in original, medicii) din tara”, este clar ca noi nu ne-am pus pana acum problema sa pastram acesti oameni in tara. Si din nefericire, nici nu cred ca ne-o vom pune in curand pentru ca nu avem viziune…

Insa nici nu poate sa nu ma doara inima cand vad ca multi (daca nu majoritatea) candidatilor la Medicina au ales facultatea (si, implicit, meseria) pentru ca “doresc sa plece din tara”. Despre A&C, nu am citit asta niciunde, dar deja de prin anul 2-3, daca nu chiar de la inceput, multi dintre studenti tot asta vor sa faca dupa ce termina facultate.

Inchei spunand ca sunt partial de acord cu dl. Basescu, nu putem si nu avem cum sa pastram TOTI specialistii in tara, dar o parte dintre ei tot ar trebui sa ramana, daca vrem sa continuam traditia in acelasi fel si sa ne dezolvoltam in aceste domenii doarte importante.

Schimbari in Automatica si Calculatoare – partea a doua

Daca la finalul anului trecut am scris despre un prim set de schimbari in bine pe care le-a simtit A&C, acum am putin timp liber ca sa continui lista schimbarilor:

  • S-a modernizat si holul EC
  • Se refac salile de laborator din EG-uri, care sunt gata deja sau vor fi terminate in curand (voi vedea in curand)
  • Avem un site nou al facultatii, care este activ si la zi: http://acs.pub.ro/
  • Avem aproape 2000 de like-uri (stiu ca se poate mult mai mult) pe pagina Facultatii de Automatica si Calculatoare de pe Facebook: https://www.facebook.com/automatica.calculatoare
  • A avut loc un prim program serios de antreprenoriat sustinut si de catre UPB si A&C, si la care au participat multi studenti din facultate: Innovation Labs
  • Anul acesta numarul de stagii de practica pentru studentii A&C a depasit numarul studentilor din anul 3 (care sunt obligati sa faca practica).
  • Avem cateva laboratoare noi ale companiilor importante din Bucuresti (mentionez doar Intel Student Open Lab)

Si sunt si cateva proiecte care se vor lansa din toamna, cum ar fi noul site pentru alumni ACS, Asociatia Automatica si Calculatoare, o prima varianta a OCW (cursuri libere) pentru A&C, dar si cateva pe care le lasam surpriza.

Punand cap la cap cele doua liste, nu este deloc rau pentru o facultate din tara in un pic mai mult de un an de zile si sper ca ne vom misca in aceeasi directie in continuare. Felicitari tuturor celor care s-au implicat in realizarea acestor proiecte! Cei 1000 de candidati inscrisi anul acesta la examenul de admitere la A&C pot reprezenta o dovada ca eforturile sunt meritate, iar pe viitor se poate si mai mult. Doar in felul acesta le vom putea oferi studentilor conditii din ce in ce mai bune pentru performanta si rezultate bune.