Category Archives: romania

Romanisme: nerespectarea regulilor

sm9-6402

Probabil ca suntem unul dintre popoarele care isi face reguli si legi doar pentru a se bucura ca acestea exista pe hartie. Sigur ca sunt si alte popoate unde regulile si legile nu sunt respectate, dar probabil nu intr-un numar atat de mare ca la noi. Asta si pentru ca suntem o tara care doreste a fi occidentala, dar care are un temperament si o educatie inca destul de orientale.

Astfel, cu regulile si legile scrise, vrand-nevrand, incepem sa intram in rand cu lumea civilizata, mai ales de cand suntem o tara “europeana” cu acte in regula si deci suntem impinsi din spate sa ne aliniem la normele UE. Insa cu punerea lor in practica avem probleme majore, care eu cred ca au consecinte negative asupra intregii socientatii. Mai bine am fi fara acele reguli si legi care sunt incalcate de foarte multa lume. Lucruri similare se intampla si in alte tari comuniste care acum au luat calea democratiei, dar probabil doar Bulgaria se poate mandri cu atat de multe reguli si legi nerespectate ca Romania.

Problema majora este la nivel de perceptie si educatie a tinerilor. Acestia observa ca nu se respecta multe reguli si ca institutiile de multe ori zambesc cand observa nerespectarea regulilor. Iar lucrurile ajung sa mearga mai departe, pana  la hotii si magarii mai mari sau mai mici. Iar pana la urma este normal (este o consecinta directa) ca intr-o tara unde aproape nimeni nu respecta regulile si legile marunte, nici politicienii sa nu respecte legile si sa fie corupti. Mi se pare ca aceste lucruri merg mana in mana si tin foarte mult de simt civic, educatie, cultura si civilizatie in general.

Acest lucru este cel mai vizibil in circulatie, unde se incalca des regulamentul rutier, dar in punctele mai putin “grave” sa zicem. Nu respectam pe unde si cand traversam strada, unde parcam masina, blocam intersectiile, etc. Iar politistii de multe ori aproape ca ii scuza pe cei care fac asta pentru ca nu sunt locuri suficiente de parcare, este aglomerat, etc.

In institutiile publice, in multe locuri, inca se fumeaza. Acest lucru se intampla si in unele universitati, unde inca fumeaza chiar si unii profesori si alti angajati. De multe ori scuza este ca ei asa au facut intotdeauna, ca oricum sunt platiti prost, ca si altii fac la fel, etc.

Regulamentele academice si ele sunt mai mult sau mai putin respectate si intotdeauna se gasesc mici scapari in ele: poti promova anul cu un numar mai mic de PC (in functie de cate aproba conducerea), poti rezolva una-alta la secretariat, etc. Mai mult, cercetatorii si doctoranzii plagiaza aparent fara nici o problema, ca si cum nu ar fi nici o problema majora mai ales ca premierul Victor Ponta a facut asta cu un sfert din teza.

Partea mai nasoala este ca unele reguli sunt puse stiind ca vor fi incalcate, iar asta mi se pare cea mai proasta decizie, pentru ca educi prost pe toata lumea. Cei care le vor respecta se vor simti (in timp) cretini (si, de ce nu, frustrati), iar cei care nu le vor respecta devin destepti, “smecheri”. Practic, cred ca asta ar putea sumariza evolutia societatii romanesti din ultimii 20+ ani: un grup de smecheri care nu respecta mai nimic, un grup mare de mijloc care incalca doar din cand in cand si fraierii care de multe ori au ales sa plece din tara, pentru ca ei oricum respectau regulile si ajungeau la capatul rabdarii cand vedeau primele 2 categorii.

Eu unul am propus tot timpul reguli si legi mai putine, dar care sa fie respectate. Sa avem termene realiste care sa fie aplicate, iar regulile sa nu se schimbe din 2 in 2 zile si sa se aplice unitar. Probabil ca mai avem mult pana departe, dar poate ar trebui sa ne gandim de 2 ori inainte sa incalcam o regula pentru ca in felul acesta dam exemple proaste celor mai tineri. Imi aduc aminte si acum dezaprobarea unei batranici germane cand m-a vazut traversand pe rosu o strada aflata in lucru (deci pe care nu se circula practic), in timp ce ea si nepotelul de 4-5 ani asteptau sa se faca verde. In acelasi timp, eu ma gandeam ca regulile trebuie totusi incalcate din cand in cand… ca doar asa e normal :).

La final, trebuie sa recunosc ca nici eu nu respect toate regulile, in special pentru ca urmez exemplul (prost al) societatii in care traiesc si nu imi place sa fiu chiar cel mai “fraier”. Dar, cel putin, constientizez asta si imi pare rau (cateodata) si sper ca copiii mei sa prinda vremuri un pic mai bune.

Sursa imaginii: http://www.gandul.info/stiri/imaginile-nesimtirii-parcarea-de-la-universitate-a-costat-12-milioane-de-euro-ca-sa-decongestioneze-trotuarele-din-centru-10542540

Advertisements

Romanisme: drobul de sare

Dupa ceva timp in care nu am mai scris despre romanisme, aceasta saptamana m-a facut sa reiau ciclul de povesti inceput acum cateva luni. Toate discutiile aprinse despre Rosia Montana, caini vagabonzi, etc. m-au convins pana la urma sa scriu acest articol scurt la care m-am gandit mai demult.

Totul porneste de la urmatorul fragment dintr-o poveste specifica poporului roman, culeasa de Ion Creanga. Numele este irelevant,  dar din intamplare se numeste “Prostia omeneasca“, iar povestea intreaga a lui Creanga are o alta morala principala. Insa inceputul este urmatorul:

— Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!

Din punctul meu de vedere, continuarea mi se pare ca ar trebui sa fie cam asa:

  1. Se discuta o gramada despre problema, daca se poate rezolva si cum,
  2. Se fac planuri, se creaza tabere,
  3. Dar nu se intampla nimic nici cu drobul de sare, nici cu copilul.

La fel si cu Rosia Montana, cainii vagabonzi si multe alte probleme similare ale societatii, in ansmablu, sau ale diverselor comunitati locale sau familii. Pentru ca suntem un popor cu un simt practic cam tocit si care nu pare a fi capabil sa faca planuri, pe care sa le urmeze si sa le re-evalueze din cand in cand. In plus, ne place mult sa discutam in contradictoriu si sa avem fiecare cate o opinie despre orice.

Probabil asta se intampla si pentru ca avem acest amestec de latinitate si balcanism, care nu se prea potriveste cu planurile pe termen lung, cu discutiile scurte si cu actiunea.

Poate totusi vom reusi sa ne schimbam incet-incet si sa devenim mai practici. Deci, renuntam la drobul de sare, renuntam la copil, gasim un compromis sa pastram si drobul de sare si copilul, sau discutam la infinit despre asta?

Obsesia titlurilor

Suntem o tara in care titlurile sunt atat de importante, incat de multe ori titlul depaseste sau inlocuieste valoarea si experienta. Intotdeauna, am ramas siderat de obsesia noastra de a ne trece toate titlurile in fata numelui (si de a ne mandri cu ele), mai degraba decat sa ne trecem realizarile sau reusitele (si a ne mandri cu ele).

I. In general, multi profesori se supara cand nu le treci inaintea numelui titulatura completa: “Prof.(univ.)dr.(ec./ing./fiz./ing.fiz., etc.)”. Mi se pare un pic absurd, pentru ca daca esti profesor universitar, in orice tara normala, esti si doctor, iar daca esti doctor, diploma de licenta nu ar mai trebui sa fie atat de relevanta in titulatura. Insa am observat ca aceasta obsesie a titulaturii probabil o adoptam din Franta, desi chiar si acolo, lucrurile au mai evoluat in ultima perioada. Iar in State, rareori o sa vezi ca cineva isi trece in fata sau langa nume chiar toata titulatura in afara unor situatii oficiale. Insa la noi parca obsesia titulaturii este mai importanta decat valoarea ta ca profesor si cercetator.

II. Atat de multi oameni politici (dar nu numai) din Romania au vrut sa adune multe titluri. Iar cel mai ravnit dintre ele este cel de Doctor (Ph.D. http://en.wikipedia.org/wiki/Doctor_of_Philosophy). Si au facut asta prin toate mijloacele posibile, de multe ori incalcand regulile normale pentru obtinerea acestui titlu si punand chiar in derizoriu (prin anti-reclama facuta facuta peste tot in lume) munca celor care au devenit doctori pe bune in Romania. In felul acesta, avem un Parlament foarte bine reprezentat in titluri, dar destul de slab reprezentat in valoare si competenta reala intr-un anumit domeniu.

In acest fel, titlurile au ajuns sa fie afisate si folosite peste tot, iar acum vedem ca multi oameni sunt ori profesori, ori doctori, ori ambele. Sunt si alte titluri obtinute usor in Romania, de exemplu vad ca avem in tara o gramada de regi si de imparati. Eu stiu sigur ca doar titlul in sine nu conteaza foarte mult, si nu aduce nici respect, nici valoare si nici experienta. Importanta este recunoasterea, in special cea internationala, pentru ca recunoasterea locala/nationala de multe ori se bazeaza pe bluff/frauda/cardasie.

Sfatul meu este sa incercam sa renuntam un pic la forma, si sa ne concentram pe fond. Titulatura in sine, singura, nu aduce nimic in plus in majoritatea situatiilor. Iar valoarea si reusitele de multe ori fac mai mult decat toate titlurile puse in fata numelui. Doar combinatia dintre cele doua, fac ca o titulatura sa fie binemeritata si, in situatia respectiva, de multe ori persoana respectiva renunta mai usor la un titlu din nume pentru ca stie ca renumele (valoarea) primeaza in fata titlului.

Muncind in fabrica care produce pentru export

Fiind un tip curios din fire, la un moment dat m-am intrebat cum era sa muncesti pe timpul lui Ceausescu in sectiile care produceau numai (sau in mare parte) pentru export? Sa stii ca faci lucruri destul de (sau foarte) bune, dar ca nimeni din jurul tau nu va beneficia prea mult sau des de catre ele. (Ca o paranteza, si atunci din cate am auzit erau romani care aveau acces la aceste produse, iar o parte dintre ele mai ajungeau sa fie vandute si pe piata interne)

De aproape 6 luni titlul asta sta in Drafts si ma gandesc daca are sens sa scriu sau nu si daca cineva va intelege, sau daca eu voi fi in stare sa exprim ce am de spus.

Odata cu admiterea de anul acesta, am vazut ca s-au schimbat destul de mult statisticile privind concurenta pentru admiterea la facultate. Odata cu bucuria pentru faptul ca medicina si ingineria, automatica si calculatoarele in special, au reajuns sa fie interesante pentru tinerii absolventi de liceu, mi-am dat seama ca probabil majoritatea au realizat si ei ca Medicina si A&C sunt printre putinele facultati care produc absolventi care se “vand bine la export”. Iar o mare parte s-au inscris si vor urma aceste facultati, ca sa plece din tara dupa aceea. Din pacate, acest lucru se intampla de ceva timp, iar de plecat pleaca cei mai buni sau cei mai curajosi intr-o prima faza, apoi pe masura ce trece timpul, pleaca din ce in ce mai multi.

Sunt curios dupa 10 ani de zile, cati absolventi de A&C mai raman in tara. Eu as psune ca probabil undeva in jur de 50-70%. Sunt grupe bune de la Calculatoare din care mai sunt in tara 5-6 oameni la 10 ani de la terminarea facultatii. Si probabil acelasi lucru se intampla si la Medicina. S-ar putea ca aceste procente sa scada un pic in viitor, dar nu pot sa spun sigur asta intrucat depinde mult de cum va evolua industria locala.

Iar atunci ma intreb, oare cum se simt astazi muncitorii (in cazul de fata, profesorii) care produc pentru export? Personal eu nu sunt foarte suparat, desi ma simt oarecum frustrat cand stiu ca pierdem cei mai buni specialisti cu care as prefera sa mai interactionez din cand in cand ca sa invat ceva de la ei. Dar pe de alta parte, ii inteleg pentru ca in Romania inca nu avem (prea multe) firme care sa sprijine initiativa si care sa aiba planuri de dezvoltare a celor mai buni oameni (chiar daca vor pleca de la ei in urmatoarea perioada). Intr-o tara care ar vrea sa pastreze acesti specialisti, industria, universitatile si statul (din motive practice, economice, pe termen scurt daca nu avem perspectiva pe termen lung: pentru ca orice specialist ramas in tara aduce cateva zeci de mii de euro la bugetul de stat pe an) ar trebui sa faca un plan care sa le ofere oportunitatile pentru dezvoltare necesare sa ramana in tara, indiferent la ce companie, poate chiar sa infiinteze una.

In Medicina, problema este si mai complicata si nu sunt atat de priceput sa ofer solutii.

Insa cand pana si presedintele tarii declara prin 2010: “Sa nu facem o drama ca pleaca specialistii (in original, medicii) din tara”, este clar ca noi nu ne-am pus pana acum problema sa pastram acesti oameni in tara. Si din nefericire, nici nu cred ca ne-o vom pune in curand pentru ca nu avem viziune…

Insa nici nu poate sa nu ma doara inima cand vad ca multi (daca nu majoritatea) candidatilor la Medicina au ales facultatea (si, implicit, meseria) pentru ca “doresc sa plece din tara”. Despre A&C, nu am citit asta niciunde, dar deja de prin anul 2-3, daca nu chiar de la inceput, multi dintre studenti tot asta vor sa faca dupa ce termina facultate.

Inchei spunand ca sunt partial de acord cu dl. Basescu, nu putem si nu avem cum sa pastram TOTI specialistii in tara, dar o parte dintre ei tot ar trebui sa ramana, daca vrem sa continuam traditia in acelasi fel si sa ne dezolvoltam in aceste domenii doarte importante.

Romanisme: negativist + buricul targului

Un alt lucru pe care il remarc in tara asta este ca multi oameni sunt negativisti, demagogi si cu gandire pe termen scurt – sau greedy – (dar voi reveni la ele pe rand)  pe langa faptul ca sunt plangaciosi. Si poate ca au dreptate cateodata, dar nu intotdeauna pentru ca este atat de dificil sa poti generaliza in felul urmator:

  • toti politistii din Romania sunt grasi, iau spaga si stau in intersectii doar ca sa incurce traficul
  • toti functionarii sunt lenesi, lacomi si “spagaciosi”
  • toti profesorii sunt niste inapti care stau la catedra doar pentru ca nu isi gasesc un loc in industrie sau, alternativ, pentru ca sunt lenesi si prefera sa doarma de la 10 seara pana la pranzul al mare (asa ca mine, care ma culc de obicei la 2 si ma trezesc la 8-9)
  • aia de la banci sunt niste nesimtiti care cer dobanzi mult prea mari
  • petrolistii se gandesc doar la profitul lor si sunt intelesi cu politicientii sa practice preturi cat mai mari

Dar poate ca asta are legatura cu faptul ca romanul nu este chiar roman daca el nu se vede asa un pic ca fiind “buricul targului”. Adica, eu sunt singurul care fac treaba, si poate in cel mai bun caz, altii ca mine. Restul sunt niste oameni groaznici, care nu isi fac treaba corect, ci doar profita de pe urma maretiei mele.

Exact la asta m-a facut sa ma gandesc citirea acestui articol minunat care este atat negativist, cat si plin de sentimente de mandrie (si frustrare) personala gen “buricul targului”. Probabil ca suntem una dintre putine tari unde un om “bine platit”, asa cum probabil doreste sa intelegem ca este autorul (daca nu cumva scrie in numele altora care nu au timp sa faca asta, pentru ca chiar muncesc), sta si se plange pe net de toata societatea din jurul lui care face treaba proasta din taxele pe care el le plateste, dar pe care probabil ca le-ar merita in plus la salariu.

Sunt si eu roman, sunt si eu negativist, ma deranjeaza multi functionari la stat, insa recunosc ca am vazut si:

  • politisti care isi faceau foarte bine treaba, si la -10 grade, si la 40-45 de grade la umbra, desi erau injurati de diversi destepti din trafic ca mai mult incurca circulatia
  • profesori, si doctori minunati care sunt dedicati si buni profesionisti
  • functionari politicosi, care isi fac treaba serios si, rar intr-adevar, cu zambetul pe buze
  • angajati de la banci ok
  • etc.

Insa recunosc ca nu sunt toti asa, dar nici nu as generaliza fara a fi in cunostinta de cauza si as fi convins ca majoritatea celor pe care ii jignesc intra in categoria intalnita. Poate insa am fost doar eu norocos si am intalnit si romani normali, iar restul romanilor sunt toti asa cum sunt descrisi in articolul respectiv.

Totusi, as propune sa fim mai putin negativisti si mai putin plini de noi, si sa incercam sa gasim solutii constructive, argumente reale si sa fim mai mai impacati intre noi. Iar pe cei care sunt neseriosi in ceea ce fac (si pe care ii putem gasi cam peste tot), sa incercam sa ii facem seriosi inainte de toate, rasplatiti si multumiti de ceea ce fac si de faptul ca pot ajuta in societate.

La final, sa nu uitam ca ostracizarea unor intregi categorii profesionale (politistii sunt prosti si au doar 8 clase) se inscrie intr-un curent apropiat de extremism, rasism, sovinism, anti-semitism, etc. Detalii mai multe: http://en.wikipedia.org/wiki/Discrimination

PS. Nu incerc sa intru in polemica cu autorul articolului mai sus mentionat, dar consider ca unul dintre lucrurile importante pentru societatea actuala este sa construim. Iar majoritatea lucrurilor apreciate de noi sunt cele negative, distructive si individualiste peste care as dori sa avem puterea sa trecem.

Romanisme: plangaciosi

Poate una dintre cele mai importante caracteristici ale noastre ca popor este faptul ca suntem cam plangaciosi, iar asta ne afecteaza mai mult decat credem. Prea multi romani se plang ca viata este foarte grea, ca ceilalti ii persecuta si muncesc mai putin pentru rezultate mai bune, vremea este prea calda, prea rece sau prea ploiasa, seful este asa si pe dincolo, etc. Probabil ca multi dintre voi ati auzit (din greseala sau nu) discutiile din mijloacele de transport in comun, iar multe dintre ele sunt un fel de plangere impotriva altora: familie, prieteni, colegi de munca, societate, tara, viata.

Desi s-ar putea sa existe si un dram de adevar in plangeri: viata sa fie mai grea decat in alte parti, poate suntem persecutati, poate muncim un pic mai mult (si mai neproductiv), poate vremea nu este excelenta intotdeauna si poate seful nu este perfect, dar pana la urma asta este viata. Niciunde in lume lucrurile nu sunt perfecte, decat daca vrem noi sa fie. Important este sa nu devenim plangaciosi de mici si sa incercam sa mergem mai departe pentru a face lucrurile sa ne para bune, sa fie bune si sa reusim. Personal, nu cred ca viata este atat de buna niciunde decat daca reusesti sa ti-o faci tu asa cum o doresti!

Asa ca poate ar fi bine sa ne plangem mai putin si sa fim mai proactivi ca sa schimbam lucrurile incet-incet. Si sa devenim mai putin plangaciosi in prezent si mai increzatori in viitor si in noi insine.

Vreme trece, vreme vine

“Vreme trece, vreme vine
Toate-s vechi si noua toate”

Cam la asta ma gandesc la fiecare inceput de toamna/iarna cand temperaturile in Poli ajung sa ne faca sa ne gandim pe toti ca este momentul sa fugim cat mai avem ocazia. Ca student in primii ani, era interesant, in ultimii ani de licenta si master era deja obisnuinta, acum insa dupa 10 ani de studentie mi se pare exagerat si nepasare.

1. Nu mai vreau sa aud ca “asa era si pe vremea mea, ba chiar acum e bine”. Este o vorba tembela, specifica poporului nostru si secolului trecut cred, pentru ca in alte parti nu am auzit-o in zilele noastre. Lumea s-a deschis, nu ma mai tine aproape nimic sa stau la facultate in Romania, iar concurenta este mult mai mare, ne putem misca mult mai usor, putem pleca cand vrem. Inteleg nostalgicii care se gandesc la vremurile trecute si asocieaza amintirile lor cu frigul de acum din sali si se gandesc ca lucrurile au ramas la fel, dar asta nu e bine. Ei erau obligati sa ramana aici, din cauza sistemului tembel in care s-a trait. Noi nu mai suntem…

2. Nu cred ca nu sunt bani pentru incalzire sau pentru mici reparatii. Pentru ca tot Rectoratul si toate birourile mai bune din Poli se incalzesc cu aer conditionat sau alte aparate pe baza de curent electric. Acestea consuma mult mai mult decat incalzirea prin agent termic sau asa ar fi normal… Deci sufera numai “prostii”, iar marea majoritate a acestei categorii o reprezinta studentii. In plus, este vorba despre mici reparatii la izolarea unor geamuri, la inlocuirea altora, etc. ca sa ramana caldura in sali. Chiar nici pentru asta nu sunt bani sau nu exista interes si responsabilitate deloc?

3. M-am saturat de scuze. Nu merge liftul de 2-3 luni pentru ca se schimba. Nu merge caldura pentru ca nu stim cat de frig va fi afara in viitor (poate se incalzeste). Nu e curat pentru ca e murdar. Am adus niste prieteni care lucreaza la diverse firme de media sa se plimbe prin eg-uri acum o luna: au zis ca se mira ca acolo invata cineva la mizeria si dezastrul in care arata salile si ca nu le vina sa creada ca Politehnica (impreuna cu toate rezultatele pe care le are, dar si pretentiile pe care si le doreste) are astfel de sali de studiu. Nu te deranjeaza ca nu merge liftul daca nu muncesti prea mult si doar o lalai prin facultate (arzand-o academic), chiar daca ai biroul la etajul 3 sau 4, dar cand urci de 5-6 (sau mai multe) ori pe zi pentru ca ai de rezolvat diverse, iti cam vine sa iti bagi si tu picioarele la un moment dat. Oare cat dureaza instalarea unui amarat de lift intr-o companie privata? Sau banii A&C sunt mai prosti decat ai lor? Ca banuiesc ca nu ne da nimeni liftul moca.

4. Vinovati suntem cu totii. Principalii vinovati sunt cei care ne conduc si nu iau masuri. Apoi suntem noi care acceptam pentru ca ne-am obisnuit cu asta si, personal, cred ca sunt de vina si studentii care accepta toate aceste lucruri fara sa zica nimic. Si tot vinovati suntem cu totii pentru multe alte lucruri, cum ar fi mizeria din facultate. Inteleg ca desi avem 1 femeie de serviciu la 4 cadre didactice tot este mizerie prin sali, de multe ori ne facem curat singuri, etc. Insa este si vina noastra ca facem mizerie un pic cam mare cel putin in spatiile comune si aici cred ca ar trebui si studentii, si cadrele didactice sa fie mai atente. Insa poate este si vina mediului (pentru ca ne adaptam si suntem influentati si de mediu): daca niciodata nu este curat, atunci normal ca toata lumea arunca (vezi geamurile care nu au fost spalate de ani probabil).

5. Ne miscam inainte, dar mi se pare ca ne miscam cam greu. Iar administrativ ne miscam cel mai greu: vreau sa stiu de unde se ia o cheie, vreau sa stie ce femeie de serviciu trebuie sa faca curatenie undeva si cand, vreau sa stiu cand o sa avem lift si caldura, sa avem carioci pentru whiteboard-uri (si alte materiale didactice). Politehnica este in continuare gri spre neagra, la fel ca acum 10 ani si probabil la fel ca acum zeci de ani. Multe sunt lucruri marunte, dar care s-ar aduna daca am avea niste gospodari mai buni, care ar fi interesati si de lucrurile marunte din jur, dar care conteaza atat de mult cateodata.

Si daca am inceput cu niste versuri care se portivesc perfect situatiei, cred ca merita incheiat cu alte versuri din acelasi context, dar care ne arata ca, desi timpul este relativ, parca am vrea ca unele valuri sa treaca mai repede.

“Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece”