Tag Archives: educatie

Romanisme: nerespectarea regulilor

sm9-6402

Probabil ca suntem unul dintre popoarele care isi face reguli si legi doar pentru a se bucura ca acestea exista pe hartie. Sigur ca sunt si alte popoate unde regulile si legile nu sunt respectate, dar probabil nu intr-un numar atat de mare ca la noi. Asta si pentru ca suntem o tara care doreste a fi occidentala, dar care are un temperament si o educatie inca destul de orientale.

Astfel, cu regulile si legile scrise, vrand-nevrand, incepem sa intram in rand cu lumea civilizata, mai ales de cand suntem o tara “europeana” cu acte in regula si deci suntem impinsi din spate sa ne aliniem la normele UE. Insa cu punerea lor in practica avem probleme majore, care eu cred ca au consecinte negative asupra intregii socientatii. Mai bine am fi fara acele reguli si legi care sunt incalcate de foarte multa lume. Lucruri similare se intampla si in alte tari comuniste care acum au luat calea democratiei, dar probabil doar Bulgaria se poate mandri cu atat de multe reguli si legi nerespectate ca Romania.

Problema majora este la nivel de perceptie si educatie a tinerilor. Acestia observa ca nu se respecta multe reguli si ca institutiile de multe ori zambesc cand observa nerespectarea regulilor. Iar lucrurile ajung sa mearga mai departe, pana  la hotii si magarii mai mari sau mai mici. Iar pana la urma este normal (este o consecinta directa) ca intr-o tara unde aproape nimeni nu respecta regulile si legile marunte, nici politicienii sa nu respecte legile si sa fie corupti. Mi se pare ca aceste lucruri merg mana in mana si tin foarte mult de simt civic, educatie, cultura si civilizatie in general.

Acest lucru este cel mai vizibil in circulatie, unde se incalca des regulamentul rutier, dar in punctele mai putin “grave” sa zicem. Nu respectam pe unde si cand traversam strada, unde parcam masina, blocam intersectiile, etc. Iar politistii de multe ori aproape ca ii scuza pe cei care fac asta pentru ca nu sunt locuri suficiente de parcare, este aglomerat, etc.

In institutiile publice, in multe locuri, inca se fumeaza. Acest lucru se intampla si in unele universitati, unde inca fumeaza chiar si unii profesori si alti angajati. De multe ori scuza este ca ei asa au facut intotdeauna, ca oricum sunt platiti prost, ca si altii fac la fel, etc.

Regulamentele academice si ele sunt mai mult sau mai putin respectate si intotdeauna se gasesc mici scapari in ele: poti promova anul cu un numar mai mic de PC (in functie de cate aproba conducerea), poti rezolva una-alta la secretariat, etc. Mai mult, cercetatorii si doctoranzii plagiaza aparent fara nici o problema, ca si cum nu ar fi nici o problema majora mai ales ca premierul Victor Ponta a facut asta cu un sfert din teza.

Partea mai nasoala este ca unele reguli sunt puse stiind ca vor fi incalcate, iar asta mi se pare cea mai proasta decizie, pentru ca educi prost pe toata lumea. Cei care le vor respecta se vor simti (in timp) cretini (si, de ce nu, frustrati), iar cei care nu le vor respecta devin destepti, “smecheri”. Practic, cred ca asta ar putea sumariza evolutia societatii romanesti din ultimii 20+ ani: un grup de smecheri care nu respecta mai nimic, un grup mare de mijloc care incalca doar din cand in cand si fraierii care de multe ori au ales sa plece din tara, pentru ca ei oricum respectau regulile si ajungeau la capatul rabdarii cand vedeau primele 2 categorii.

Eu unul am propus tot timpul reguli si legi mai putine, dar care sa fie respectate. Sa avem termene realiste care sa fie aplicate, iar regulile sa nu se schimbe din 2 in 2 zile si sa se aplice unitar. Probabil ca mai avem mult pana departe, dar poate ar trebui sa ne gandim de 2 ori inainte sa incalcam o regula pentru ca in felul acesta dam exemple proaste celor mai tineri. Imi aduc aminte si acum dezaprobarea unei batranici germane cand m-a vazut traversand pe rosu o strada aflata in lucru (deci pe care nu se circula practic), in timp ce ea si nepotelul de 4-5 ani asteptau sa se faca verde. In acelasi timp, eu ma gandeam ca regulile trebuie totusi incalcate din cand in cand… ca doar asa e normal :).

La final, trebuie sa recunosc ca nici eu nu respect toate regulile, in special pentru ca urmez exemplul (prost al) societatii in care traiesc si nu imi place sa fiu chiar cel mai “fraier”. Dar, cel putin, constientizez asta si imi pare rau (cateodata) si sper ca copiii mei sa prinda vremuri un pic mai bune.

Sursa imaginii: http://www.gandul.info/stiri/imaginile-nesimtirii-parcarea-de-la-universitate-a-costat-12-milioane-de-euro-ca-sa-decongestioneze-trotuarele-din-centru-10542540

Advertisements

Obsesia titlurilor

Suntem o tara in care titlurile sunt atat de importante, incat de multe ori titlul depaseste sau inlocuieste valoarea si experienta. Intotdeauna, am ramas siderat de obsesia noastra de a ne trece toate titlurile in fata numelui (si de a ne mandri cu ele), mai degraba decat sa ne trecem realizarile sau reusitele (si a ne mandri cu ele).

I. In general, multi profesori se supara cand nu le treci inaintea numelui titulatura completa: “Prof.(univ.)dr.(ec./ing./fiz./ing.fiz., etc.)”. Mi se pare un pic absurd, pentru ca daca esti profesor universitar, in orice tara normala, esti si doctor, iar daca esti doctor, diploma de licenta nu ar mai trebui sa fie atat de relevanta in titulatura. Insa am observat ca aceasta obsesie a titulaturii probabil o adoptam din Franta, desi chiar si acolo, lucrurile au mai evoluat in ultima perioada. Iar in State, rareori o sa vezi ca cineva isi trece in fata sau langa nume chiar toata titulatura in afara unor situatii oficiale. Insa la noi parca obsesia titulaturii este mai importanta decat valoarea ta ca profesor si cercetator.

II. Atat de multi oameni politici (dar nu numai) din Romania au vrut sa adune multe titluri. Iar cel mai ravnit dintre ele este cel de Doctor (Ph.D. http://en.wikipedia.org/wiki/Doctor_of_Philosophy). Si au facut asta prin toate mijloacele posibile, de multe ori incalcand regulile normale pentru obtinerea acestui titlu si punand chiar in derizoriu (prin anti-reclama facuta facuta peste tot in lume) munca celor care au devenit doctori pe bune in Romania. In felul acesta, avem un Parlament foarte bine reprezentat in titluri, dar destul de slab reprezentat in valoare si competenta reala intr-un anumit domeniu.

In acest fel, titlurile au ajuns sa fie afisate si folosite peste tot, iar acum vedem ca multi oameni sunt ori profesori, ori doctori, ori ambele. Sunt si alte titluri obtinute usor in Romania, de exemplu vad ca avem in tara o gramada de regi si de imparati. Eu stiu sigur ca doar titlul in sine nu conteaza foarte mult, si nu aduce nici respect, nici valoare si nici experienta. Importanta este recunoasterea, in special cea internationala, pentru ca recunoasterea locala/nationala de multe ori se bazeaza pe bluff/frauda/cardasie.

Sfatul meu este sa incercam sa renuntam un pic la forma, si sa ne concentram pe fond. Titulatura in sine, singura, nu aduce nimic in plus in majoritatea situatiilor. Iar valoarea si reusitele de multe ori fac mai mult decat toate titlurile puse in fata numelui. Doar combinatia dintre cele doua, fac ca o titulatura sa fie binemeritata si, in situatia respectiva, de multe ori persoana respectiva renunta mai usor la un titlu din nume pentru ca stie ca renumele (valoarea) primeaza in fata titlului.

Tara lui “nu pot…” si “asta e”

Desi am tot vrut sa scriu niste articole pe teme educationale, am ajuns sa scriu ceva scurt despre un lucru care ma deranjeaza destul de mult la noi in tara, desi din fericire nu il intalnesc foarte des in anturajul meu. Din pacate, cred ca aceste doua expresii, la fel ca si ridicatul din umeri ne caracterizeaza ca societate, cel putin in ultima perioada. Chiar nu puteam sa luptam impotriva lor si sa ne auto-motivam si sa ii motivam si pe ceilalti pentru a vrea si a putea mai mult?

Pe de o parte, este vorba de faptul ca o mare parte din oameni se vaita ca “nu pot…” diverse (sa gaseasca un job mai bun, sa faca mai multe, sa inteleaga ceva, sa invete, sa munceasca, etc). Desi poate la oamenii mai in varsta aceasta expresie o inteleg mai usor, la oamenii tineri mi se pare greu de acceptat ca nu poti, mai ales atunci cand nu poti in mod repetat. De multe ori, acest nu pot inseamna de fapt nu vreau… Si la fel de des “nu pot”-ul vine insotit de o resemnare si de o acceptare a unei situatii care ar putea sa fie schimbata cu un pic de curaj si forta de lupta.

O problema care este legata de “nu pot…” este si expresia “asta e”, desi valentele pot fi de multe ori diferite. Si trebuie sa recunosc ca daca “nu pot…” nu am zis aproape deloc pana acum in viata, “aste e situatia acum, trebuie sa o acceptam” am fost nevoit sa o zic de cateva ori, chiar un pic cam des in ultima perioada. As vrea sa incerc sa zic mai rar asta… dar unele lucruri bine impantenite sunt foarte greu de schimbat mai ales de o singura persoana. Totusi, poate ar trebui incercat in unele situatii sa vezi daca nu se poate schimba ceva. Cateodata poti incerca singur, desi in majoritatea cazurilor ar trebui sa incerci sa gasesti si alti oameni care sa doreasca schimbarea acestei situatii care te obliga sa zici “asta e” impotriva credintelor tale si impreuna sa incercati sa o schimbati.

Banuiesc ca este destul de evident ca a zice mai rar “nu pot sa fac ceva” implica o schimbare la nivel personale, iar a zice mai rar “asta e… desi nu imi place, trebuie sa inghit [in sec]” implica schimbari la nivel local, poate ca incet-incet daca am face suficient de multe schimbari la nivel personal si local am reusi sa schimbam ceva si in contextul de ansamblu al societatii in care traim. Ar fi super ca toti romanii sa zica mai des “pot sa fac asta daca vreau cu adevarat” si “asta nu e bine, hai sa vedem daca nu putem face ceva sa imbunatatim lucrurile”.

Totusi, pentru a ajunge aici poate este nevoie de o schimbare de mentalitate care sa inceapa de la o varsta mai frageda, pentru ca este clar ca cultivarea acestor calitati – ambitie si dorinta de a face ceva, se poate face implicand mai mult copii in activitati inca de mici. Daca crestem copii fara initiativa si speriati de profesori, for ramane niste oi care vor zice “nu pot” si “asta e” cand vor fi mari!

Referat la pedagogie – QA in Higher Education

Am avut de facut un referat la pedagogie, asa ca m-am hotarat sa studiez cateva lucrari despre un subiect foarte util si folosit in afara “QA in Higher Education”, dar care la noi este tratat superficial (sau mai degraba, lasat in voia sortii). In continuare, urmeaza o traducere din articolul Quality Assurance in Higher Education, Malcolm Frazer, 1992:

O parte dintre caracteristicile unui profesor universitar sunt expuse în continuare, sortate descrescător în funcţie de importanţă:

–         Cunoştinţe profesionale de ultimă oră, aptitudini şi competenţă în subiectul predat.Aceasta este calitatea cea mai importanta pentru un profesor;

–         Caracteristici afective precum: pasiune către materia predată, dorinţa de a împărtăşi această pasiune cu alţii, dorinţa de a învăţa în continuare, dorinţa de a îi ajuta pe alţii să înveţe şi să se dezvolte, precum şi dorinţa de a se auto-evalua ca profesor şi de a căuta feedback de la studenţi şi critică de la ceilalţi şi, nu în ultimul rând, dorinţa de a lucra în echipă;

–         O bună înţelegere a modului în care oamenii învaţă, precum şi a dificultăţilor de învăţare asociate cu anumite cunoştinţe şi aptitudini specifice pe care trebuie să le predea. O sarcină importantă este capacitatea sa de a motiva studenţii;

–         Trăsături personale precum: simţul umorului, răbdare, încredere, capacitatea de a munci mult;

–         Competenţe bune referitoare la tehnicile de predare incluzând metode audio-video, competenţe în metode de evaluare a studenţilor;

 

În continuare, voi prezenta o listă cu principalele cunoştinţe, calităţi şi aptitudini pe care orice profesor le-ar dori la studenţii săi:

–         pasiune şi respect pentru bursele de studiu;

–         pasiune şi respect pentru materie şi dorinţa ca realizările lor în acest domeniu să ajute societatea;

–         dorinţa de a ştii mai multe despre subiectul studiat;

–         să ştie cum să înveţe;

–         competenţe în domeniu care să fie consistente cu scopul cursului;

–         să cunoască limita cunoştinţelor şi aptitudinilor lor;

–         să realizeze că învăţarea are loc pe tot parcursul vieţii;

–         capacitatea de a rezolva probleme şi de a folosi oportunităţile (recunoaşterea problemelor, definirea şi formularea soluţiilor sau variante de soluţii);

–         să ştie cum să se informeze (utilizarea bilbliotecilor, bazelor de date, motoarelor de căutare);

–         să formuleze argumentări logice;

–         să integreze cunoştinţe din domenii diferite;

–         aptitudini bune de comunicare (atât scriere şi vorbire, cât şi de citire şi ascultare);

–         analiză critică;

–         să lucreze bine în echipă.

Datul cu bata in cap si educatia

Legatura dintre datul cu bata (sapa) in cap si educatie este invers proportionala din motive evidente: oamenii educati in general nu mai dau cu bata in cap. Faptul ca in Romania se da atat de mult cu sapa in cap (aici intra si injunghieri, batai, violuri) tine in special de faptul ca suntem un popor needucat. Din acelasi motiv, romanii sperie UE.

Noi ne plangem ca nu romanii sunt cei care se fac vinovati de astfel de ispravi, ci tiganii in general. Acum putem sa aratam cu degetul si spre vecinii unguri. De fapt, vina este a societatii: tiganii sunt pentru Europa o problema sociala similara negrilor din Statele Unite. Numai ca SUA a inceput sa o trateze mai demult, iar noi inca nu o acceptam (de fapt, Romania o accepta dar nu face nimic, iar Europa nu o accepta).

Din cauza ca sunt obosit s-ar putea ca cele doua paragrafe de mai sus sa aiba o nuanta rasista pentru unele persoane. Insa nu sunt, ci doar vreau sa evidentiez o problema si o posibila solutie: educatia calitativa a tutoror oamenilor (obligatorie chiar indiferent de categorie sociala) ca solutie pentru diminuarea violentelor. De asemenea, s-ar putea sa fie persoane care sa considere ca educatia nu este suficienta, intrucat problema este mai complexa si tine de conditii si obiceiuri sociale, etc. Totusi, cred ca exista statistici care sa evidentieze legatura intre cresterea numarului de persoane educate si scaderea procentului de agresiuni, crime, etc.

PS. Recunosc ca astazi am fost rasist cateva ore, fiind revoltat si scarbit…

Education: Positive Classroom

Positive classroom management as the result of four factors:

  • how teachers regard their students (spiritual dimension)
  • how they set up the classroom environment (physical dimension)
  • how skillfully they teach content (instructional dimension)
  • how well they address student behavior (managerial dimension).

Source: Wikipedia – Classroom management

Ministru la educatie si prorector la Constructii

Anton Anton, ne da o pilda de comportament si modalitate de a purta un dialog:

Schimbarea de gardă la MECI a debutat cu o groasă înjurătură: „Hai, lăsaţi-mă dracului în pace!”, a ministrului Anton Anton, supărat că presa voia să intre în cabinet, odată cu noul ministru Ecaterina Andronescu. (Sursa: Gandul)