Tag Archives: romanisme

Romanisme: drobul de sare

Dupa ceva timp in care nu am mai scris despre romanisme, aceasta saptamana m-a facut sa reiau ciclul de povesti inceput acum cateva luni. Toate discutiile aprinse despre Rosia Montana, caini vagabonzi, etc. m-au convins pana la urma sa scriu acest articol scurt la care m-am gandit mai demult.

Totul porneste de la urmatorul fragment dintr-o poveste specifica poporului roman, culeasa de Ion Creanga. Numele este irelevant,  dar din intamplare se numeste “Prostia omeneasca“, iar povestea intreaga a lui Creanga are o alta morala principala. Insa inceputul este urmatorul:

— Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!

Din punctul meu de vedere, continuarea mi se pare ca ar trebui sa fie cam asa:

  1. Se discuta o gramada despre problema, daca se poate rezolva si cum,
  2. Se fac planuri, se creaza tabere,
  3. Dar nu se intampla nimic nici cu drobul de sare, nici cu copilul.

La fel si cu Rosia Montana, cainii vagabonzi si multe alte probleme similare ale societatii, in ansmablu, sau ale diverselor comunitati locale sau familii. Pentru ca suntem un popor cu un simt practic cam tocit si care nu pare a fi capabil sa faca planuri, pe care sa le urmeze si sa le re-evalueze din cand in cand. In plus, ne place mult sa discutam in contradictoriu si sa avem fiecare cate o opinie despre orice.

Probabil asta se intampla si pentru ca avem acest amestec de latinitate si balcanism, care nu se prea potriveste cu planurile pe termen lung, cu discutiile scurte si cu actiunea.

Poate totusi vom reusi sa ne schimbam incet-incet si sa devenim mai practici. Deci, renuntam la drobul de sare, renuntam la copil, gasim un compromis sa pastram si drobul de sare si copilul, sau discutam la infinit despre asta?

Advertisements

Romanisme: negativist + buricul targului

Un alt lucru pe care il remarc in tara asta este ca multi oameni sunt negativisti, demagogi si cu gandire pe termen scurt – sau greedy – (dar voi reveni la ele pe rand)  pe langa faptul ca sunt plangaciosi. Si poate ca au dreptate cateodata, dar nu intotdeauna pentru ca este atat de dificil sa poti generaliza in felul urmator:

  • toti politistii din Romania sunt grasi, iau spaga si stau in intersectii doar ca sa incurce traficul
  • toti functionarii sunt lenesi, lacomi si “spagaciosi”
  • toti profesorii sunt niste inapti care stau la catedra doar pentru ca nu isi gasesc un loc in industrie sau, alternativ, pentru ca sunt lenesi si prefera sa doarma de la 10 seara pana la pranzul al mare (asa ca mine, care ma culc de obicei la 2 si ma trezesc la 8-9)
  • aia de la banci sunt niste nesimtiti care cer dobanzi mult prea mari
  • petrolistii se gandesc doar la profitul lor si sunt intelesi cu politicientii sa practice preturi cat mai mari

Dar poate ca asta are legatura cu faptul ca romanul nu este chiar roman daca el nu se vede asa un pic ca fiind “buricul targului”. Adica, eu sunt singurul care fac treaba, si poate in cel mai bun caz, altii ca mine. Restul sunt niste oameni groaznici, care nu isi fac treaba corect, ci doar profita de pe urma maretiei mele.

Exact la asta m-a facut sa ma gandesc citirea acestui articol minunat care este atat negativist, cat si plin de sentimente de mandrie (si frustrare) personala gen “buricul targului”. Probabil ca suntem una dintre putine tari unde un om “bine platit”, asa cum probabil doreste sa intelegem ca este autorul (daca nu cumva scrie in numele altora care nu au timp sa faca asta, pentru ca chiar muncesc), sta si se plange pe net de toata societatea din jurul lui care face treaba proasta din taxele pe care el le plateste, dar pe care probabil ca le-ar merita in plus la salariu.

Sunt si eu roman, sunt si eu negativist, ma deranjeaza multi functionari la stat, insa recunosc ca am vazut si:

  • politisti care isi faceau foarte bine treaba, si la -10 grade, si la 40-45 de grade la umbra, desi erau injurati de diversi destepti din trafic ca mai mult incurca circulatia
  • profesori, si doctori minunati care sunt dedicati si buni profesionisti
  • functionari politicosi, care isi fac treaba serios si, rar intr-adevar, cu zambetul pe buze
  • angajati de la banci ok
  • etc.

Insa recunosc ca nu sunt toti asa, dar nici nu as generaliza fara a fi in cunostinta de cauza si as fi convins ca majoritatea celor pe care ii jignesc intra in categoria intalnita. Poate insa am fost doar eu norocos si am intalnit si romani normali, iar restul romanilor sunt toti asa cum sunt descrisi in articolul respectiv.

Totusi, as propune sa fim mai putin negativisti si mai putin plini de noi, si sa incercam sa gasim solutii constructive, argumente reale si sa fim mai mai impacati intre noi. Iar pe cei care sunt neseriosi in ceea ce fac (si pe care ii putem gasi cam peste tot), sa incercam sa ii facem seriosi inainte de toate, rasplatiti si multumiti de ceea ce fac si de faptul ca pot ajuta in societate.

La final, sa nu uitam ca ostracizarea unor intregi categorii profesionale (politistii sunt prosti si au doar 8 clase) se inscrie intr-un curent apropiat de extremism, rasism, sovinism, anti-semitism, etc. Detalii mai multe: http://en.wikipedia.org/wiki/Discrimination

PS. Nu incerc sa intru in polemica cu autorul articolului mai sus mentionat, dar consider ca unul dintre lucrurile importante pentru societatea actuala este sa construim. Iar majoritatea lucrurilor apreciate de noi sunt cele negative, distructive si individualiste peste care as dori sa avem puterea sa trecem.

Romanisme: plangaciosi

Poate una dintre cele mai importante caracteristici ale noastre ca popor este faptul ca suntem cam plangaciosi, iar asta ne afecteaza mai mult decat credem. Prea multi romani se plang ca viata este foarte grea, ca ceilalti ii persecuta si muncesc mai putin pentru rezultate mai bune, vremea este prea calda, prea rece sau prea ploiasa, seful este asa si pe dincolo, etc. Probabil ca multi dintre voi ati auzit (din greseala sau nu) discutiile din mijloacele de transport in comun, iar multe dintre ele sunt un fel de plangere impotriva altora: familie, prieteni, colegi de munca, societate, tara, viata.

Desi s-ar putea sa existe si un dram de adevar in plangeri: viata sa fie mai grea decat in alte parti, poate suntem persecutati, poate muncim un pic mai mult (si mai neproductiv), poate vremea nu este excelenta intotdeauna si poate seful nu este perfect, dar pana la urma asta este viata. Niciunde in lume lucrurile nu sunt perfecte, decat daca vrem noi sa fie. Important este sa nu devenim plangaciosi de mici si sa incercam sa mergem mai departe pentru a face lucrurile sa ne para bune, sa fie bune si sa reusim. Personal, nu cred ca viata este atat de buna niciunde decat daca reusesti sa ti-o faci tu asa cum o doresti!

Asa ca poate ar fi bine sa ne plangem mai putin si sa fim mai proactivi ca sa schimbam lucrurile incet-incet. Si sa devenim mai putin plangaciosi in prezent si mai increzatori in viitor si in noi insine.

Romanisme: urcatul in autobuz

Au inceput sa ma distreze diverse “românisme”, unele mai mici, altele mai mari pe care le observ de mai mult sau mai putin timp la romani, indiferent unde s-ar afla. Desi unele trasaturi se mai accentueaza datorita societatii sau, din contra, devin mai evidente, ele definesc un procent substantial (nu am zis majoritar) de români.

Ca sa nu supar pe nimeni, o sa ma iau cu acest prim obicei de orasul natal, desi sunt sigur ca sunt si alte zone din tara unde este intalnit. Mi se pare deja frustrant ca atunci cand te cobori din autobuz sau din orice alt mijloc de transport in comun, gasesti un alt român (sau mai multi) care incearca sa urce in acelasi timp, sau chiar mai rau – un pic inainte, ca lumea sa se coboare. Probabil ca asa suntem noi, ne grabim intotdeauna desi nu avem un scop anume, cel putin nu mai departe de un obiectiv pe termen scurt si, de obicei, individualist.

Mi-am propus postari scurte, asa ca nu voi comenta foarte mult fiecare românism, insa sper sa ne vedem la urmatorul.